Timpul trece inevitabil şi ireversibil, spuseVirgil, iar noi ne trezim mai bătrâni şi mai cuprinşi de nostalgie atunci când vine vorba de vremurile copilăriei noastre. Viaţa ne schimbă in aşa fel încât la fiecare câţiva ani avem personalitaţi ce se aseamănă din ce in ce mai puţin cu cele ale fantomelor din trecut. Nu vreau s-o dau in teoriile fundamentale ale curentului Emo, lucrare scrisă de George Bacovia, pentru că în fuga asta a timpului există şi laturi pozitive. Vreme trece, vreme vine şi pentru suma a tot ce-a fost avem amintiri. Evocate de drag sau de nevoie, de cele mai multe ori, acestea sunt însoţite de răspunsuri emotive: lacrimi, zâmbete, tristeţe şi chiar furie. În procesul de martalogire coorporatista, pe care cu toţii il îmbrăţisăm de dragul câtorva acareturi gospodareşti, uităm adesea de joaca nevinovată a copilăriei, de primul sărut sau primul chiul si poate cel mai important: -indiferent cat de importanti suntem acum nu am fi nimic fara suma acelor experiente. Deoarece am o memorie ce funcţionează, în principal, pe baza stimulilor auditivi, nimic nu-mi trezeste bucurii mai mari decât reascultarea câtorva melodii vechi. Îmi amintesc şi acum noaptea în care m-am furişat în sufrageria părinţilor mei şi am pornit pe şustache televizorul, am dat repede pe Mtv si ce credeţi c-am văzut? Asta …
Cu stimă, Mă-ta
